abura

română

Din abur + -a.

(v.tranz., v.refl., înv., rar) a (se) aburi.
Geamul începu să abure de la căldura din încăpere.
(v.tranz.) (despre vânt) a adia.
Dinspre vale abura un vânt răcoros.
(v.tranz., v.refl., fig., rar) (despre oameni) a (se) îmbujora.
Fata se abură la față când toți ochii s-au întors spre ea.
(v.tranz., arg.) a induce în eroare prin cuvinte multe și abile; a aburi.
Nu încerca să mă aburi cu povești; vreau să-mi spui ce s-a întâmplat.
(v.refl., pop., fam.) a se ameți ușor; a aburi.
După două pahare, s-a aburit și a început să vorbească fără rost.