acclamo

Vezi și : acclamò

italiană

(italiano)

Etimologie

Din acclamare.

Pronunție

• AFI: /akˈklamo/

Verb

1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru acclamare.

---

latină

(Latina)

Variante

• adclāmō

Etimologie

Din prefixul ad- („de la, departe de”) +‎ clāmō („a striga, a urla”).

Pronunție

• (Latină clasică) AFI: /akˈkɫaː.moː/
• (Latină ecleziastică) AFI: /akˈklaː.mo/

Verb

acclāmō (infinitivul prezent acclāmāre, perfectul activ acclāmāvī, supinul acclāmātum

1. (cu dativ sau acuzativ) a țipa la, a se răsti la
2. (p.ext.) a dezaproba trigând; a protesta
3. a saluta, a lăuda

Sinonime

• 1: succlāmō, exclāmō, inclāmō, conclāmō, clāmō, vōcificō, vōciferor, clāmitō, personō
• 2: obiūrgō, castīgō, perstringō, īnsector, arguō, corripiō, accūsō, incūsō, obloquor, increpō, inclāmō, compellō, reprehendō, animadvertō
• 3: applaudō

Cuvinte derivate

• acclāmātiō

Cuvinte apropiate

• circumclāmō
• clāmō
• conclāmō
• dēclāmō
• exclāmō
• inclāmō
• interclāmō
• praeclāmō
• proclāmō
• reclāmō
• succlāmō

Referințe

• Wiktionary