appellativ
(svenska)
Etimologie
Din germană Appellativ, Appellativum < latină appellātīvum, forma de singular nominativ neutru pentru appellātīvus („apelativ”).
Pronunție
- AFI: /²apɛlaˌtiv/
Substantiv
| Declinarea substantivului appellativ | ||||
| n. | Singular | Plural | ||
| Nehotărât | Hotărât | Nehotărât | Hotărât | |
| Nominativ | appellativ | appellativet | appellativer | appellativerna |
| Genitiv | appellativs | appellativets | appellativers | appellativernas |
- (lingv.) apelativ, substantiv comun, nume