biruință

română

Etimologie

Din a birui + sufixul -ință.

Pronunție

• AFI: /bi.ruˈin.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului biruință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	biruință	biruințe
Articulat	biruința	biruințele
Genitiv-Dativ	biruinței	biruințelor
Vocativ	biruință	biruințelor

1. victorie, izbândă.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• bântuiri
• butirina
• butnarii
• brănuiți
• brunații

Referințe

• DEX '98 via DEX online