biruință

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a birui + sufixul -ință.

Pronunție

  • AFI: /bi.ru'in.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
biruință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ biruință biruințe
Articulat biruința biruințele
Dativ-Genitiv biruinței biruințelor
Vocativ biruință biruințelor
  1. victorie, izbândă.


Traduceri

Anagrame

Referințe