brăcinar
Etimologie
Din brăcină (regionalism pentru „cingătoare” < latină) + sufixul -ar.
Pronunție
- AFI: /brə.ʧi'nar/
Substantiv
| Declinarea substantivului brăcinar | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | brăcinar | brăcinare |
| Articulat | brăcinarul | brăcinarele |
| Genitiv-Dativ | brăcinarului | brăcinarelor |
| Vocativ | brăcinarule | brăcinarelor |
- șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii etc.; brâneț.
- vergea de oțel care leagă coarnele plugului, pentru a le întări.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online