cârlan

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Origine necunoscută. Ar putea fi diminutivul călan, cu r infix (după Lambrior 107; Crețu 327 și Candrea, Elemente, 405, din latină *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat.

Abundă ipoteze incerte: din maghiară kerlany (Cihac, II, 488), care fără îndoială provine din română; din latină carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); confer spaniolă carnero, însă derivarea este dificilă; din slavă (veche) *krdlanŭ, de la krŭdo > cârd (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321).

Pronunție

  • AFI: /kɨrˈlan/


Substantiv


Declinarea substantivului
cârlan
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cârlan cârlani
Articulat cârlanul cârlanii
Genitiv-Dativ cârlanului cârlanilor
Vocativ cârlanule cârlanilor
  1. miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înțărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an.
  2. mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe