De la Wikționar, dicționarul liber
Etimologie
Din a (se) căi + sufixul -ință.
Substantiv
Declinarea substantivului
căință |
| f. |
Singular |
Plural |
| Nominativ-Acuzativ |
căință |
căințe |
| Articulat |
căința |
căințele |
| Genitiv-Dativ |
căinței |
căințelor |
| Vocativ |
căință |
căințelor |
- părere de rău, regret, remușcare.
