căina

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Variante

Etimologie

Din slavă (veche) kajanŭ (participiu lui kajati sen). Confer Iordan, BF, VI, 150 și 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepidă qainôn.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Verb


Conjugarea verbului
(se) căina
Infinitiv a (se) căina
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) căinez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) căineze
Participiu căinat
Conjugare I
  1. (v.refl.) a se tângui, a se văita, a se plânge.
  2. (v.tranz.) a compătimi, a deplânge.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe