Sari la conținut

căina

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Variante

Etimologie

Din slavă (veche) kajanŭ (participiu lui kajati sen). Confer Iordan, BF, VI, 150 și 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepidă qainôn.

Pronunție

  • AFI: /kə.iˈna/


Verb


Conjugarea verbului
(se) căina
Infinitiv a (se) căina
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) căinez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) căineze
Participiu căinat
Conjugare I
  1. (v.refl.) a se tângui, a se văita, a se plânge.
  2. (v.tranz.) a compătimi, a deplânge.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe