cercui

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din cerc + sufixul -ui.

Pronunție

  • AFI: /ʧer.ku'i/


Verb


Conjugarea verbului
cercui
Infinitiv a cercui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
cercuiesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să cercuiască
Participiu cercuit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) a lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta.
  2. (v.tranz.) (fig.) (de obicei în concurență cu încercui) a cuprinde ca într-un cerc; a înconjura.
  3. (v.tranz.) (fig.) a limita, a mărgini.
  4. (v.intranz.) a se așeza în formă de cerc.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe