cosor

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din slavă (veche) kosorĩ, derivat de la kosa („coasă”) (Miklosich, Lexicon, 305; Cihac, II, 74; Conev 66; Vaillant, BL, XIV, 14).

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
cosor
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cosor cosoare
Articulat cosorul cosoarele
Genitiv-Dativ cosorului cosoarelor
Vocativ cosorule cosoarelor
  1. cuțit scurt, cu vârful încovoiat, întrebuințat în viticultură și în pomicultură.
  2. plantă erbacee acvatică, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale prevăzute cu spini (Ceratophyllum demersum).

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe