crainic

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Origine incertă. Dată find prezența ucraineană крайник (krajnik) („judecător”) și a maghiară krajnik („judecător al nobililor”) ar putea reprezenta un slavă (veche) *krajnikŭ („regal”), de la krai („rege”), confer crai; poate fi însă și o derivare internă a românei. După Skok, Slavia, IV, 328, Candrea și DAR, română provine din ucraineană; Scriban se gândește la slavă (veche) krai („margine”), confer craină.

Pronunție

  • AFI: /ˈkraj.nik


Substantiv


Declinarea substantivului
crainic
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ crainic crainici
Articulat crainicul crainicii
Genitiv-Dativ crainicului crainicilor
Vocativ crainicule crainicilor
  1. (înv.) persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor.
  2. persoană care citește informațiile, comunicările, știrile oficiale etc., anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher.
  3. (reg.) hăitaș, gonaci (la vânătoare).

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe