cuticulă

română

Etimologie

Din franceză cuticule < latină cuticula.

Pronunție

• AFI: /ku'ti.ku.lə/

Substantiv

Declinarea substantivului cuticulă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cuticulă	cuticule
Articulat	cuticula	cuticulele
Genitiv-Dativ	cuticulei	cuticulelor
Vocativ	cuticulă	cuticulelor

1. strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale.

   Cuticulă dentară.

2. partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern.
3. strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cuculați

Referințe

• DEX '98 via DEX online