cuvânta

română

Etimologie

Din latină conventāre („a se întruni mereu”).

Pronunție

• AFI: /ku.vɨnˈta/

Verb

Conjugarea verbului cuvânta
Infinitiv	a cuvânta
Indicativ prezent pers. 1 sg.	cuvântez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să cuvânteze
Participiu	cuvântat
Conjugare	I

1. (rar) (v.tranz.) a vorbi, a grăi, a zice.
2. (v.tranz.) a ține un discurs.
3. a recita.
4. (v.intranz.) a avea facultatea de a articula cuvinte.

Sinonime

• 1: declama, declara, rosti, spune, vorbi, zice
• 3: recita

Cuvinte derivate

• cuvânt
• cuvântar
• cuvântare
• cuvântat
• cuvântăreț
• cuvântător

Traduceri

a zice; a spune

Vedeți traduceri pentru a zice și a spune.

Referințe

• DEX online