decență

română

Etimologie

Din franceză décence < latină decens.

Pronunție

• AFI: /de'ʧen.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului decență
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	decență	invariabil
Articulat	decența	invariabil
Genitiv-Dativ	decenței	invariabil
Vocativ	decență	invariabil

1. respect al bunelor moravuri, bună-cuviință; pudoare.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cadențe

Referințe

• DEX '98 via DEX online