decență

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză décence < latină decens.

Pronunție

  • AFI: /de'ʧen.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
decență
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ decență invariabil
Articulat decența invariabil
Genitiv-Dativ decenței invariabil
Vocativ decență invariabil
  1. respect al bunelor moravuri, bună-cuviință; pudoare.


Traduceri

Anagrame

Referințe