descompune

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din des- + compus (după franceză décomposer).

Pronunție

  • AFI: /des.kom'pu.ne/


Verb


Conjugarea verbului
descompune
Infinitiv a descompune
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
descompun
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să descompuie
Participiu descompus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a desface în părțile componente.
  2. (v.refl.) (fig.) a se destrăma, a se dezmembra.
  3. (v.refl.) (despre materii și corpuri organice) a se altera, a se strica; a putrezi.
  4. (v.refl.) (fig.) (despre oameni) a-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe