duhovnic

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din slavă (veche) duhovĩnikŭ.

Pronunție

  • AFI: /du'hov.nik/


Substantiv


Declinarea substantivului
duhovnic
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ duhovnic duhovnici
Articulat duhovnicul duhovnicii
Genitiv-Dativ duhovnicului duhovnicilor
Vocativ duhovnicule duhovnicilor
  1. preot care spovedește pe credincioși; confesor.
  2. (fig.) persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe