dumica
Aspect
Etimologie
Din latină *dēmῑcāre, de la mῑca („bucățică”), confer mică.
Pronunție
- AFI: /du.mi'ka/
Verb
Conjugarea verbului dumica | |
Infinitiv | a dumica |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
dumic |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să dumice |
Participiu | dumicat |
Conjugare | I |
- (v.tranz.) (pop.) a sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment.
- a tăia pe cineva în bucăți; p. ext. a distruge, a nimici.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
a bucăți; a fărâma
|
a sfărâma în gură cu dinții
|
a distruge
|