exil
română
Etimologie
Din franceză exil < latină exsilium.
Pronunție
- AFI: /egˈzil/
Substantiv
| Declinarea substantivului exil | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | exil | exiluri |
| Articulat | exilul | exilurile |
| Genitiv-Dativ | exilului | exilurilor |
| Vocativ | exilule | exilurilor |
- pedeapsă aplicată în unele țări pentru delicte politice, constând în izgonirea unui cetățean din țara sau din localitatea în care trăiește; surghiun.
- părăsirea, plecarea voluntară a cuiva din propria țară sau localitate, de obicei pentru a scăpa de o prigoană.
- situație în care se găsește o persoană exilată.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online