fauchen

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

germană

(Deutsch)

Variante

  • (reg., în Germania de sud și Austria) pfauchen

Etimologie

Din germana medie de sus pfūchen, phūchen, care provine din germana veche *pfūhhan < proto-germanică *pukaną („a gâfâi, a pufăi”).

Pronunție

  • AFI: /'faʊ̯χn̩/


Verb


Conjugarea verbului
fauchen
Infinitiv fauchen
Indicativ prezent
pers. 2 sg., 3 sg.
fauchst
faucht
Indicativ imperfect fauchte
Participiu perfect gefaucht
Verb auxiliar haben
  1. (despre pisici) a scuipa; (despre șerpi) a sâsâi; a șuiera
    Wenn einer Katze etwas nicht gefällt, faucht sie.
  2. (fig.) a țistui, a rosti printre dinți
    Ich solle meinen Mund halten, fauchte sie.

Cuvinte derivate

Referințe