fruntar

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină frontale sau frunte + sufixul -ar.

Pronunție

  • AFI: /frun'tar/


Substantiv


Declinarea substantivului
fruntar
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ fruntar fruntare
Articulat fruntarul fruntarele
Genitiv-Dativ fruntarului fruntarelor
Vocativ fruntarule fruntarelor
  1. grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei.
  2. curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului.


Traduceri

Referințe