furoare

română

Etimologie

Din franceză fureur < latină furor, furoris.

Pronunție

• AFI: /fu'ro̯a.re/

Substantiv

Declinarea substantivului furoare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	furoare	furori
Articulat	furoarea	furorile
Genitiv-Dativ	furorii	furorilor
Vocativ	furoare	furorilor

1. (rar) mânie, furie, delir furios.
2. (rar) pasiune violentă, patimă arzătoare; încântare.

Expresii

• (fam.) A face furori = a provoca admirație, senzație, mai ales pentru aspectul exterior

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online