interjecție

română

Etimologie

Din franceză interjection, care provine din latină interjectio, -onis.

Pronunție

• AFI: /in.ter'ʒek.ʦi.e/

Substantiv

Declinarea substantivului interjecție
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	interjecție	interjecții
Articulat	interjecția	interjecțiile
Genitiv-Dativ	interjecției	interjecțiilor
Vocativ	'	'

1. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote.

Cuvinte derivate

• interjecțiune

Traduceri

Traduceri

cehă: citoslovce (čeština) n. chineză: 感叹词 (gǎntàncí) (中文) coreeană: 감탄사 (gamtansa) (한국어) engleză: interjection (English) esperanto: interjekcio (Esperanto) finlandeză: huudahdussana (suomi) franceză: interjection (français) f. friziană: útropwurd (Frysk) germană: Empfindungswort (Deutsch), Interjektion (Deutsch) greacă: επιφώνημα (Ελληνικά) n. (epifónima)

islandeză: upphrópun (íslenska) f. japoneză: 感嘆詞 (kantanshi) (日本語), 感動詞 (kandōshi) (日本語) latină: interiectio (Latina) f. neerlandeză: tussenwerpsel (Nederlands) n. papamiento: interhekshon (Papiamentu) portugheză: interjeição (português) rusă: междометие (meždométije) n (русский) spaniolă: interjección (español) suedeză: interjektion (svenska)

Referințe

• DEX online