istețime

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din isteț + sufixul -ime.

Pronunție

  • AFI: /is.te'ʦi.me/


Substantiv


Declinarea substantivului
istețime
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ istețime istețimi
Articulat istețimea istețimile
Genitiv-Dativ istețimii istețimilor
Vocativ istețime istețimilor
  1. agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate.


Traduceri

Anagrame

Referințe