jurământ
română
Etimologie
Din latină juramentum.
Pronunție
- AFI: /ʒu.rə'mɨnt/
Substantiv
| Declinarea substantivului jurământ | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | jurământ | jurăminte |
| Articulat | jurământul | jurămintele |
| Genitiv-Dativ | jurământului | jurămintelor |
| Vocativ | ' | ' |
- promisiune solemnă făcută de cineva, de regulă în public, printr-o formulă fixă (cu invocarea divinității sau a unei valori morale recunoscute).
- angajament solemn față de stat sau de popor, pronunțat de o persoană în public, într-o formulă fixă.
- promisiune fermă.
Traduceri
Traduceri