manșetă
română
Etimologie
Din franceză manchette, germană Manschette.
Pronunție
- AFI: /man'ʃe.tə/
Substantiv
| Declinarea substantivului manșetă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | manșetă | manșete |
| Articulat | manșeta | manșetele |
| Genitiv-Dativ | manșetei | manșetelor |
| Vocativ | manșetă | manșetelor |
- partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci.
- partea de jos (răsfrântă) a pantalonilor.
- porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic.
- garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri.
- text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică, la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului.
- text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; (p.ext.) spațiu rezervat acestor texte.
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online