mesteacăn
Etimologie
Din latină mastichinus < greacă μαστίχινος (mastíchinos), datorat sevei sale dulcege, care a fost comparată cu masticul, din greacă μαστίχη (mastíchi).
Dificultatea trecerii -ci- > -că-, care s-a explicat printr-o analogie cu cearcăn și leagăn, dispare dacă se pornește de la un *mestecen, după al cărui pluralul mesteceni, s-a reconstituit singularul actual, prin analogie cu seamăn, semeni, țeapăn, țepeni etc.
Pronunție
- AFI: /mes'te̯a.kən/
Substantiv
| Declinarea substantivului mesteacăn | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | mesteacăn | mesteceni |
| Articulat | mesteacănul | mestecenii |
| Genitiv-Dativ | mesteacănului | mestecenilor |
| Vocativ | mesteacănule, mesteacăne | mestecenilor |
- (bot.) (Betula) arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți.
- (p.ext.) lemnul acestui arbore.
- (spec.) nuia de pedeapsă.
Sinonime
- 1: (bot.) (livr.) betulă
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Vezi și
Traduceri
arbore
|
|