minți

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare
Variante de scriere Vezi și : minti

română

Etimologie

Din latină mentĭre.

Pronunție

  • AFI: /minˈʦi/


Verb


Conjugarea verbului
minți
Infinitiv a minți
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
mint, minț
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să mintă, mință
Participiu mințit
Conjugare IV
  1. (v.intranz.) a face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni.
    Nu mai minți atâta!
  2. (v.tranz.) a induce în eroare pe cineva.
    Te rog să nu mă minți!
  3. (spec.) a înșela în dragoste pe cineva.
    I-a mințit cu vorbe frumoase.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Paronime

Expresii

  • (fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de-ți stă ceasul, de-ngheață apele) = se spune despre un om foarte mincinos
  • A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină
  • A minți (pe cineva) de la obraz = a minți (pe cineva) cu nerușinare, fără a încerca să pară măcar convingător


Traduceri

Etimologie

Din minți.

Pronunție

  • AFI: /minʦʲ/
  • AFI: /minˈʦi/ (forma de perfect simplu)


Verb

  1. forma de persoana a II-a singular la prezent pentru minți.
  2. forma de persoana a II-a singular la conjunctiv prezent pentru minți.
  3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru minți.
  4. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru minți.

Sinonime

Etimologie

Din minte.

Pronunție


Substantiv

  1. forma de plural nearticulat pentru minte.

Referințe