pandur

română

Etimologie

Din sârbocroată pandur, maghiară pandúr.

Pronunție

• AFI: /pan'dur/

Substantiv

Declinarea substantivului pandur
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	pandur	panduri
Articulat	pandurul	pandurii
Genitiv-Dativ	pandurului	pandurilor
Vocativ	pandurule	pandurilor

1. soldat dintr-un corp de oaste habsburgică din sec. xVIII.
2. soldat din oastea muntenească neregulată de la începutul sec. xIX.
3. (spec.) soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu.
4. ostaș în serviciul poliției după desființarea vechii miliții naționale.
5. (înv. și pop.) haiduc.

Cuvinte derivate

• panduresc
• pandurime

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• rupând

Referințe

• DEX '98 via DEX online