picura

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din picur.

Pronunție

  • AFI: /pi.ku'ra/


Verb


Conjugarea verbului
picura
Infinitiv a picura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
picur
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să picure
Participiu picurat
Conjugare I
  1. (v.intranz. și tranz.) a cădea sau a face, a lăsacadă în picături.
  2. (v.intranz. impers.) a ploua ușor, cu stropi rari.
  3. (v.intranz.) (fig.) a răsuna, a vibra (încet); a picui.
  4. (v.intranz.) (înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) a moțăi, a picoti.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe