porunci

română

Variante

• (reg.) poronci

Etimologie

Din slavă porąčiti, porąčą.

Pronunție

• AFI: /po.runˈʧi/

Verb

Conjugarea verbului porunci
Infinitiv	a porunci
Indicativ prezent pers. 1 sg.	poruncesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să poruncească
Participiu	poruncit
Conjugare	IV

1. (v.tranz.) a dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai).

   Fă ce-ți poruncește el!

2. (v.tranz.) a da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva.
3. (v.tranz.) a cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat.
4. (v.tranz.) (pop.) a trimite vorbă, a comunica, a transmite.
5. (v.intranz.) a fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân.

Sinonime

• 1: ordona; spune, zice
• 2-3: comanda
• 4: comunica, transmite

Cuvinte derivate

• poruncă
• porunceală
• poruncire
• poruncit
• poruncită
• poruncitor

Traduceri

a ordona, a cere, a da ordin

engleză: order (English), command (English) finlandeză: käskeä (suomi) franceză: commander (français) germană: befehlen (Deutsch), anordnen (Deutsch) indoneziană: memerintah (Bahasa Indonesia) interlingua: ordinar (interlingua) italiană: ordinare (italiano) maghiară: elrendel (magyar)

norvegiană: beordre (norsk) neerlandeză: bevelen (Nederlands) portugheză: ordenar (português) rusă: приказать (русский) (prikazát') slovenă: ukazati (slovenščina) spaniolă: ordenar (español), mandar (español) suedeză: beordra (svenska), befalla (svenska), ordinera (svenska) turcă: emretmek (Türkçe)

Etimologie

Din poruncă.

Pronunție

• AFI: /poˈrunʧʲ/

Substantiv

1. forma de plural nearticulat pentru poruncă.

Referințe

• DEX online