promitere

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din promite.

Pronunție

  • AFI: /pro'mi.te.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
promitere
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ promitere promiteri
Articulat promiterea promiterile
Genitiv-Dativ promiterii promiterilor
Vocativ promitere, promitereo promiterilor
  1. acțiunea de a promite și rezultatul ei.


Traduceri