rebuta

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din franceză rebuter.

Pronunție

  • AFI: /re.bu'ta/


Verb


Conjugarea verbului
rebuta
Infinitiv a rebuta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
rebutez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să rebuteze
Participiu rebutat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe