rebuta

română

Etimologie

Din franceză rebuter.

Pronunție

• AFI: /re.bu'ta/

Verb

Conjugarea verbului rebuta
Infinitiv	a rebuta
Indicativ prezent pers. 1 sg.	rebutez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să rebuteze
Participiu	rebutat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător.

Sinonime

• respinge

Cuvinte derivate

• rebut
• rebutare
• rebutat

Traduceri

a da un produs la rebut

engleză: rebut (English) esperanto: refuti (Esperanto) franceză: rebuter (français) germană: entkräften (Deutsch), widerlegen (Deutsch), zurückweisen (Deutsch), refutieren (Deutsch) (rar) greacă: διαψεύδω (Ελληνικά) (diapsévdo), αντικρούω (Ελληνικά) (antikroúo), ανατρέπω (Ελληνικά) (anatrépo)

italiană: respingere (italiano) poloneză: odpierać (polski) portugheză: refutar (português) rusă: опровергать (русский) (oprovergat') spaniolă: rebatir (español), refutar (español) suedeză: avslå (svenska), avvisa (svenska) turcă: çürütmek (Türkçe)

Referințe

• DEX online