reflecta

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză refléter < latină reflectere, germană reflektieren.

Pronunție

  • AFI: /re.flek'ta/


Verb


Conjugarea verbului
reflecta
Infinitiv a reflecta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
reflectez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să reflecteze
Participiu reflectat
Conjugare I
  1. (v.tranz. și refl.) a (se) răsfrânge direcția de propagare a luminii, a razelor de lumină, a undelor etc. la suprafața de separație a două medii diferite; a determina sau a suferi o reflexie.
  2. (v.tranz. și refl.) (fig.) a (se) oglindi.
  3. (v.intranz.) a gândi profund; a cugeta, a medita la...

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe