renume

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză renom.

Pronunție

  • AFI: /re'nu.me/


Substantiv


Declinarea substantivului
renume
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ renume renume
Articulat renumele renumele
Genitiv-Dativ renumelui renumelor
Vocativ ' '
  1. apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calități deosebite; slavă; faimă; reputație; populari-tate.


Traduceri