rupturi

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din ruptură.

Pronunție

  • AFI: /rup.tu'ri/


Verb


Conjugarea verbului
rupturi
Infinitiv a rupturi
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
rupturesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să rupturească
Participiu rupturit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) (reg.) a pronunța (cu greu), întrerupând vorbele.


Traduceri

Referințe