spătărel

română

Din spătar + sufixul -el.

Declinarea substantivului spătărel
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	spătărel	spătărei
Articulat	spătărelul	spătăreii
Genitiv-Dativ	spătărelului	spătăreilor
Vocativ	spătărelule	spătăreilor

(în evul mediu, în țara românească și în moldova) dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război.