tărânc

română

Etimologie necunoscută.

Declinarea substantivului tărânc
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	tărânc	tărânci
Articulat	tărâncul	tărâncii
Genitiv-Dativ	tărâncului	tărâncilor
Vocativ	tărâncule	tărâncilor

(reg.) fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței.