trebuință

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a trebui + sufixul -ință.

Pronunție

  • AFI: /tre.bu'in.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
trebuință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ trebuință trebuințe
Articulat trebuința trebuințele
Genitiv-Dativ trebuinței trebuințelor
Vocativ trebuință trebuințelor
  1. nevoie, necesitate.
  2. interes.
  3. (ieșit din uz) treabă, afacere, chestiune.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie..


Traduceri

Referințe