trebuință

română

Etimologie

Din a trebui + sufixul -ință.

Pronunție

• AFI: /tre.bu'in.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului trebuință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	trebuință	trebuințe
Articulat	trebuința	trebuințele
Genitiv-Dativ	trebuinței	trebuințelor
Vocativ	trebuință	trebuințelor

1. nevoie, necesitate.
2. interes.
3. (ieșit din uz) treabă, afacere, chestiune.

Cuvinte derivate

• trebuincios

Locuțiuni

• (loc.adj.) De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios.

Expresii

• Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie..

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online