truca

română

Etimologie

Din franceză truquer.

Pronunție

• AFI: /truˈka/

Verb

Conjugarea verbului truca
Infinitiv	a truca
Indicativ prezent pers. 1 sg.	truchez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să trucheze
Participiu	trucat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a folosi trucuri sau trucaje.

Cuvinte derivate

• trucare
• trucat

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• căruț
• cătur
• cuarț
• cutra
• acruț
• curat
• cruța
• curta

Referințe

• DEX '98 via DEX online