ucenic

română

Etimologie

Din slavă učenikŭ, de la učiti („a învăța”).

Pronunție

• AFI: /u.ʧe'nik/

Substantiv

Declinarea substantivului ucenic
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ucenic	ucenici
Articulat	ucenicul	ucenicii
Genitiv-Dativ	ucenicului	ucenicilor
Vocativ	'	'

1. persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională.
2. adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; (p.ext.) începător într-o activitate; discipol, elev.

Cuvinte derivate

• ucenici
• ucenicie
• ucenică

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online