uimi

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Etimologie necunoscută.

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
uimi
Infinitiv a uimi
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
uimesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să uimească
Participiu uimit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) a stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a impresiona puternic, a surprinde, a ului.
    Ce-mi spui tu pur și simplu mă uimește.
  2. (înv.) a tulbura, a zăpăci, a buimăci.
    M-a uimit cu inteligența lui.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe