vârfar

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din vârf + sufixul -ar.

Pronunție

  • AFI: /vɨr'far/


Substantiv


Declinarea substantivului
vârfar
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ vârfar vârfare
Articulat vârfarul vârfarele
Genitiv-Dativ vârfarului vârfarelor
Vocativ vârfarule vârfarelor
  1. țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza fânul în vârful stogului.
  2. vârf de munte.


Traduceri

Referințe