vârtej
română
Etimologie
Din bulgară въртeж (vărtež).
Pronunție
- AFI: /vɨr'teʒ/
Substantiv
| Declinarea substantivului vârtej | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | vârtej | vârtejuri |
| Articulat | vârtejul | vârtejurile |
| Genitiv-Dativ | vârtejului | vârtejurilor |
| Vocativ | vârtejule | vârtejurilor |
- porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuș.
- rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva.
- (fiz.) mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație.
- vânt puternic, vijelios, care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.).
- sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.).
- mișcare (amețitoare) în cerc.
- (fig.) vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală.
- loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile.
- nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară:
- fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârtește cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc..
- (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata.
- încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui.
- unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului).
- unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online