vântuleț

română

Etimologie

Din vânt + sufixul -uleț.

Pronunție

• AFI: /vɨn.tu'leʦ/

Substantiv

Declinarea substantivului vântuleț
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	vântuleț	vântulețe
Articulat	vântulețul	vântulețele
Genitiv-Dativ	vântulețului	vântulețelor
Vocativ	vântulețule	vântulețelor

1. diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online