vanto

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

italiană

(italiano)

Etimologie

Din verbul vantare.

Pronunție


Substantiv

vanto m., vanti pl.

  1. laudă (de sine), mândrie
  2. fanfaronadă, lăudăroșenie
  3. merit; (p. ext.) virtute
    Il teatro è il vano della città.

Cuvinte apropiate

Referințe

Etimologie

Derivat regresiv din vantare.

Verb

  1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru vantare.