praxis
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din neogreacă práxis.
Pronunţie
Substantiv
| Declinarea substantivului praxis |
||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | praxis | ' |
| Articulat | praxisul | ' |
| Dativ-Genitiv | praxisului | ' |
| Vocativ | ' | ' |
- pricepere dobândită printr-o practică îndelungată.
- document oficial care deserveşte un fapt; act.
- lege nescrisă consfinţită de tradiţie, care este proprie unui popor sau unei colectivităţi de oameni; obicei.
Traduceri
Traduceri
