toloacă
română
Etimologie
Din ucraineană toloka.
Pronunție
- AFI: /to'lo̯a.kə/
Substantiv
| Declinarea substantivului toloacă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | toloacă | toloace |
| Articulat | toloaca | toloacele |
| Genitiv-Dativ | toloacei | toloacelor |
| Vocativ | ' | ' |
- loc necultivat pe care crește iarbă (unde pasc vitele); pășune; izlaz; imaș; suhat.
- teren liber neîngrădit între casele unui sat sau la marginea acestuia.
Traduceri
Traduceri