dubiu
română
Etimologie
Din latină dubium.
Pronunție
- AFI: /ˈdu.bju/
Substantiv
| Declinarea substantivului dubiu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | dubiu | dubii |
| Articulat | dubiul | dubiile |
| Genitiv-Dativ | dubiului | dubiilor |
| Vocativ | dubiule | dubiilor |
- îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere (față de cineva sau ceva).
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online