însușire

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a însuși.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.su'ʃi.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
însușire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ însușire însușiri
Articulat însușirea însușirile
Genitiv-Dativ însușirii însușirilor
Vocativ însușire însușirilor
  1. acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei.
  2. trăsătură distinctivă; caracteristică.
  3. talent, înclinație.


Traduceri

Referințe