magnet
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din neogreacă maghnitis.
Pronunție
- AFI: /mag'net/
Substantiv
| Declinarea substantivului magnet |
||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | magnet | magneți |
| Articulat | magnetul | magneții |
| Dativ-Genitiv | magnetului | magneților |
| Vocativ | ' | ' |
- corp metalic, care are proprietatea de a atrage fierul și de a acționa asupra altor corpuri cu proprietăți asemănătoare.
Traduceri
Traduceri
